Deși recomandabil este să vizionăm o proprietate cât putem de repede, pentru ca aceasta să nu trezească interesul altui investitor și să nu devină indisponibilă spre vânzare, să nu uităm de câteva trucuri care ne pot ajuta pentru o decizie mult mai eficientă:
1. Întotdeauna programați vizionarea unei proprietăți imobiliare ziua, pentru a profita pe deplin de iluminatul natural.
2. Deși o achiziție imobiliară ar putea reprezenta o urgență, ca urmare a satisfacerii unei necesități fundamentale, respectiv cea de adăpost, încercați să aveți în calcul faptul că vă angrenați la o investiție pe termen lung și să nu programați mai multe multe vizionări în aceeași zi.
3. Stabiliți-vă clar și detaliat exigențele și încă dinainte să programați o vizionare, elaborați o listă cu toate aspectele ce trebuie verificate (epoca ridicări construcției, orientarea clădirii față de punctele cardinale, starea de conservare, etc), cât și o alta cu totalitatea întrebărillr pe care le aveți de adresat proprietarului și respectiv, agentului.
4. Încercați să fiți însoțit fie de agentul imobiliar, fie de un prieten, pentru a nu vă scăpa amănunte importante la vizionare.
5. Nu strică nici să înconjurați proprietatea înaintea vizionării efective, multe decizii de achiziție fiind adoptate tocmai în acest context.
6. Niciodată nu porniți înspre o vizionare cu ideea că vă veți cunoaște căminul ci cu gândul că tocmai ce ați însărcinat pentru a inspecta o proprietate.
7. Petreceți măcar 15-30 de minute la o vizionare.
8. Dacă vă este permis, nu strică nici o evaluare comparativă dimineață-amiază pentru a vedea concret schimbările de iluminat și de zgomot.
9. Nu realizați o vizionare pe stomacul gol, nici n-o să puteți conta pe o capacitate bună de concentrare și mai mult, presiunea unei astfel de necesități vă va induce în mod artificial sentimentul de confort în aproape orice loc, ori dvs mai mult ca oricând trebuie să fiți selectiv.
10. Nu uitati că o cameră nemobilată întotdeauna va părea mai spațioasă, așadar încercați să nu fiți influențați de efectul acestei prezentări.
11. Mențineți o atitudine politicoasă, chiar prietenoasă, față de vânzător, respectul aducând o mai mare flexibilitate decât încercarea unei poziții de dominare.
12. Nu vă lăsați încântați de amenajare și de elementele ornamentale, mențineți-vă atenția strict asupra elementelor de structură.
13. Cereți permisiunea de a realiza fotografii cu unghiurile sau detaliile care vi s-au părut interesante.
14. Nu neglijați vecinătățile, luând în considerare atât siguranța oferită de zonă, cât și accesibilitatea sa și vârsta și statutul socio-profesional al comunității.
15. Încercați să evaluați proprietatea atât sub cadrul format din propriile exigențe, cât și în comparație cu alte imobile vizionate.
16. Nu vă concentrați doar asupra planului vizual, multe indicii referitoare la aspecte deteriorare pot fi detectate și utilizând simțul olfactiv.

17. Nu uitați că plimbându-vă prin încăperi cu un palton sau o jachetă nu vă oferă vreo percepție potrivită asupra sistemului de încălzire și eventual, asupra hibelor sale.
18. Chiar dacă, în fond, viitorul dvs cămin le este dedicat tocmai lor, nu vă aduceți copiii la vizionare. Mai degrabă alegeți inaugurarea casei printr-o petrecere surpriză, decât să nu vă puteți concentra asupra unei decizii sau mai neplăcut pentru un părinte, să vedeți cum copiii dvs se atașează instant de proprietăți ce ar reprezenta nu tocmai cele mai inspirate investiții!
19. Reveniți chiar și nu pentru o vizionare formală la orele de vârf, pentru a vedea concret accesibilitatea potențialei dvs locuințe.
20. Nu uitați că orice inconvenient remediabil nu ar trebui neapărat să vă întoarcă de la decizia de achiziție, dar mai degrabă să vă ajute prin invocare la negocierea unui preț mai bun.
















