MENU

Comments Off on Conflict de interese pe piața de birouri din Bucuresti Inchirieri Birouri

Conflict de interese pe piața de birouri din Bucuresti

Conflict angajati si angajatori pe piata de birouri din Bucuresti

O nouă tendință controversată se remarcă, în 2013, , pe piața de real estate românească: segmentul de închirieri spatii birouri creează conflicte între angajatori și angajați, ale căror dorințe privind situarea și spațiul locurilor de muncă nu doar că nu coincid, dar par a fi diametral opuse. 

 

Contactați cu privire la acest subiect, brokerii agentiei imobiliare Regatta au constatat că, de o parte a baricadei, angajatorii țintesc, sub presiunea contextului economic nefavorabil, relocarea birourilor către zone din exteriorul Bucurestiului, care le permit facilități mai bune la prețuri mai mici. 

 

De cealaltă parte, sub presiunea volumului de muncă și a vieții de familie, s-a remarcat că angajații doresc birouri în centrul orașului, din diverse motive: pentru a fi mai bine conectați la mediul de afaceri, pentru a fi mai aproape de școlile sau grădinițele copiilor sau pur și simplu pentru a economisi un timp pe care, altfel, l-ar putea aloca muncii efective. 

 

Cine are dreptate?

“Ca în cadrul oricărei diferențe de opinii, sunt de înțeles ambele puncte de vedere. Știm că din perspectiva unui angajat, un birou situat într-o zonă centrală a Bucureștiului ar însemna un statut mai bun. Pe de altă parte însă, este de apreciat faptul că într-un climat economic dificil, companiile se preocupă încă de bunăstarea angajaților, făcând eforturi să le ofere condiții cât mai bune de muncă. Din punctul lor de vedere, un birou central, care dispune de cele mai multe ori de o suprafață restrânsă pe etaje, înseamnă o comunicare deficitară în cadrul firmei, cu efecte atât asupra motivației de a lucra a angajaților, cât și asupra rezultatelor muncii lor”, subliniază Mihaela Oprea, Manager al Departamentului de Birouri din cadrul Regatta Real Estate. 

De asemenea, lipsa locurilor de parcare din zonele centrale constituie un argument al angajatorilor în favoarea relocării către zonele limitrofe Bucureștiului, mai menționează specialistul Regatta. 

 

Locații și prețuri

În ceea ce privește localizarea, zonele la care angajații aspiră rămân cele clasice: Piața Unirii, Universității, Rosetti, Romană, Victoriei – unde în medie se practică prețuri mari, situate în jurul a 12-15E/mp, cu o creștere, în cazul birourilor de clasă A, până la 18E/mp. 

Angajatorii preferă, în schimb, zonele de nord sau vest ale Bucureștiului (Pipera, Băneasa, Militari, Șoseaua București-Pliești) pentru spații de birouri care beneficiază de suprafețe mai mari pe nivel, locuri de parcare și prețuri mai mici, variind între 6 și 10E/mp, informeaza specialiștii Regatta. 

 
Distribuie! Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Pin on Pinterest0Share on Google+0Share on LinkedIn0Share on Tumblr0Share on Reddit0Digg thisFlattr the authorEmail this to someonePrint this page